Constituirea unui grup de rugăciune la Cacica

Celebrarea Anului Jubiliar dedicat Milostivirii Divine ne oferă prilejul de a veni în întâmpinarea nevoilor spirituale ale credincioşilor noştri şi ale pelerinilor, cu diferite iniţiative.

Inaugurarea şi deschiderea Porţii Sfinte, aici, la bazilica minor din Cacica, odată cu începerea Jubileului Milostivirii în diecezele din întreaga lume, când păstorul nostru, ep. Petru Gherghel, a dat startul celebrărilor şi activităţilor specifice unui an jubiliar, ne-am propus să fim disponibili în a acorda toată atenţia şi grija noastră spirituală.

În acest sens informăm şi invităm să participaţi la constituirea unui grup de rugăciune. Acesta se va întâlni la ora 15.00 în prima sâmbătă a fiecărei luni, pentru cultul divinei îndurări şi pentru a cinsti Inima Neprihănită a Mariei.

Vă aşteptăm cu drag!

Pr. Mitică Baltag, OFMConv.

* * *

Parohia Cacica are următoarele date de contact: Str. Principală, nr. 869, 727095-Cacica, jud. Suceava; tel. 0230/237009; e-mail: rector@sanctuarcacica.ro; www.sanctuarcacica.ro.