Hramul secundar şi prezentarea coroanelor
pentru icoana Maicii Domnului de la Cacica

Celebrarea acestei zile ne îndeamnă la meditarea misterelor lui Cristos, sub călăuzirea Fecioarei Maria, care a fost făcută părtaşă, în mod deosebit, la întruparea şi viaţa publică, la pătimirea şi la învierea glorioasă a Fiului lui Dumnezeu. Am sărbătorit-o pe Maica Domnului cu acest titlu ce evocă o formă a evlaviei mariane: Rozariul, care constă în a o lăuda şi invoca pe Maria, adresându-i neîncetat salutarea îngerească; ea cuprinde, de asemenea, şi parcurgerea Evangheliei în tovărăşia Maicii Domnului, pentru a învăţa de la ea să-l contemplăm pe Cristos şi să fim docili Duhului său.

La sanctuarul din Cacica s-au adunat în ziua de duminică, 6 octombrie 2013, credincioşi şi pelerini din dieceza noastră şi din alte zone ale ţării pentru ca, în jurul episcopului de Iaşi, Petru Gherghel, şi al preoţilor care au concelebrat sau au fost prezenţi în confesional pentru ascultarea mărturisirilor, să celebreze hramul secundar, la ora 11.00.

Bazilica Minoră a fost neîncăpătoare pentru numărul mare al cinstitorilor Maicii Domnului ce şi-au îndreptat nu doar paşii, cât mai ales evlavia şi devoţiunea lor spre acest loc pe care ea îl are în acest ţinut frumos al Bucovinei.

Bucuria sărbătorii din acest an a fost mărită de aducerea şi prezentarea la altar a celor două coroane, ce vor înfrumuseţa şi împodobi icoana Maicii Domnului, coroane ce au fost confecţionate de artistul polonez, Mariusz Drapikowski . Ele sunt o parte din ceea ce se doreşte a pregăti pentru anul viitor, 2014 când icoana va primi o mantie, un veşmânt realizat din darurile credincioşilor pe care le-au oferit cu ocazia vizitei şi a pelerinajului ce l-a făcut în parohiile din întreaga Dieceza de Iaşi.

Ansamblul din care aceste două piese fac parte are în componenţa sa perle, rubine şi safire care vor să arate preţuirea şi mai ales recunoştinţa pe care credincioşii vor să o exprime faţă de Icoana Maicii Domnului din Cacica, pentru harurile mijlocite şi bucuria de a o fi avut ca oaspete.

Îi mulţumim Măicuţei noastre, Preacurata Fecioara Maria, care de fiecare dată ne îmbucură sufletul şi inima cu Icoana ei minunată şi ne adună pe toţi, păstor şi turmă, în jurul Fiului ei Isus.

Comunitatea din Cacica