Luna mai, luna Fecioarei Maria

Ziua a XXVIII-a - 28 mai

CURÃÞIA

Curãþia este virtutea cea mai strãlucitoare a Maicii Domnului. Splendoarea fecioriei sale, totdeauna intactã, face din Ea creatura cea mai luminoasã care se poate imagina, Fecioara cea mai cereascã, toatã "strãlucitoare de luminã veºnicã" (Înþ 7,26).

Dogma de credinþã despre fecioria perpetuã a Preasfintei Fecioare Maria, dogma de credinþã despre zãmislirea feciorelnicã a lui Isus prin puterea Duhului Sfânt, dogma de credinþã despre maternitatea feciorelnicã, a Maicii Domnului: aceste trei dogme o îmbracã pe Neprihãnita Fecioarã într-o splendoare feciorelnicã, pe care "cerurile cerurilor n-o pot cuprinde" (1Rg 8,27).

ªi, de-a lungul secolelor, în Bisericã, de la sfânta Fecioarã s-au putut inspira cetele îngereºti ale fecioarelor care au început încã de pe acest pãmânt sã trãiascã numai pentru Isus, pentru a "urma Mielul" (Ap 19,4) în timp ºi în veºnicie.

ªi dacã au fost ºi dacã mai sunt smintiþi care vor sã arunce umbrele mizeriei lor asupra unui adevãr de credinþã atât de strãlucitor ca fecioria perpetuã a Maicii Domnului, pe lângã Sf. Ieronim (care i-a combãtut pe ereticii Elvidin ºi Giovinian) ºi Sf. Ambrozie (care a scris pagini de supremã încântare despre feciorie), întreaga Bisericã, în drumul ei milenar, a sãrbãtorit ºi a preamãrit în Maria pe acea Fecioarã Prin excelenþã, pururea Fecioarã cu sufletul ºi cu trupul, pe Fecioara Preasfântã, consacratã dumnezeieºte de prezenþa Cuvântului lui Dumnezeu, care s-a întrupat în Ea, îmbrãcându-se cu aceeaºi feciorie a Mamei!"

Mânia lui Dumnezeu

Dacã acum ne îndreptãm privirea asupra omenirii, priveliºtea de vis ºi încântare a fecioriei imaculate a Maicii Domnului se pierde în modul cel mai brusc ºi brutal. Necurãþie, destrãbãlare, senzualitate, adulter, pornografie, homosexualitate, vorbire josnicã, nudism, spectacole necurate, baluri obscene, raporturi prematrimoniale, lupta împotriva conceperii, divorþ, avort: iatã spectacolul dezgustãtor pe care omenirea îl oferã ochilor tuturor.

O, cerule sfânt, ce abisuri de miºelii pe acest pãmânt! Se mai poate merge înainte aºa, fãrã a provoca "mânia lui Dumnezeu"? (Ef 5,6)

Maica Domnului a pus sã se spunã de cãtre mica ºi nevinovata Iacinta (necunoscãtoare a adevãratului înþeles a ceea ce spunea): "Pãcatele care aruncã cele mai multe suflete în iad sunt pãcatele împotriva curãþiei".

Cine ar putea dezminþi aceastã afirmaþie, observând teatrul de ruºine pe care lumea îl afiºeazã zilnic?

Este adevãrat cã pãcatul de necurãþie nu este nici cel mai rãu, nici cel mai mare dintre pãcate, dar este cel mai frecvent ºi cel mai dezgustãtor. Acest lucru nu poate fi pus la îndoialã.

Noi cunoaºtem fericirea despre curãþie, propovãduitã de Isus: Fericiþi cei curaþi cu inima, cã ei îl vor vedea pe Dumnezeu" (Mt 5, 8); cunoaºtem cele douã porunci ale lui Dumnezeu împotriva necurãþiei: a ºasea ºi a noua; cunoaºtem îndemnul mai mult decât energic al sfântului Pavel cãtre creºtini: "Desfrânarea ºi orice fel de necurãþie nici sã nu se pomeneascã între voi"; acelaºi lucru ºi în ceea ce priveºte lucrurile urâte, vorbe nebuneºti sau glume proaste: tot ce este indecent (cf. Sof 5,3-4); cunoaºtem ºi învãþãtura nobilã a Catehismului Bisericii: "Porunca a ºasea ne porunceºte sã fim sfinþi cu trupul nostru, având cel mai mare respect faþã de persoana proprie ºi a altuia, ca fãpturi ale lui Dumnezeu ºi temple unde locuieºte El cu prezenþa sa ºi harul sãu"; cunoaºtem ºi puternicele îndemnuri ale Bisericii cu recentele documente de primã importanþã (Humana vitae, Persona humana).

Cunoaºtem toate aceste învãþãturi luminoase pentru a combate seducþiile lumii ºi ale trupului. ªi totuºi omenirea, chiar ºi creºtinãtatea, nu face altceva decât sã alunece neîncetat spre tot felul de moravuri din ce în ce mai degradante la omul trupesc, (animal), care nu înþelege cele sufleteºti (1Cor 2,14), în favoarea celui mai orb ºi mai întunecat ateism: "Cine este cuprins de patima necurãþiei - spune sfântul Ambroziu - pãrãseºte calea credinþei".

Care sunt remediile?/

Acestea ar fi: fuga de ocazii, rugãciune, sfintele sacramente.

Orice pãcat de necurãþie, cu fapta, cu dorinþa, cu privirea, cu gândul, cu lectura, conºtient ºi voit, este un pãcat grav. Trebuie deci sã fugim de el din toate puterile, dacã e necesar, pânã la violenþã, pentru cã "sunt moarte cele dupã care aspirã trupul; dar cele dupã care aspirã duhul sunt viaþã ºi pace, pentru cã voinþa trupului este duºmãnie împotriva lui Dumnezeu" (Rom 8,6-7).

Sã ne amintim de sfântul Benedict ºi de sfântul Francisc, care s~au aruncat între spini pentru a stinge "pofta care atrage ºi ademeneºte" (Iac 1,14). Sã ne amintim de sfântul Toma de Aquino, care a folosit un tãciune aprins pentru a îndepãrta o cursã foarte primejdioasã. Sã ne amintim de sfânta Maria Goretti, care s-a lãsat sfârtecatã de 14 lovituri de cuþit, numai sã-ºi salveze crinul fecioriei.

Însã ocaziile cele mai obiºnuite de a pãcãtui cer mai ales mortificarea ochilor (sã evitãm cinematograful, televiziunea, lecturile rele), a limbii (sã evitãm vorbirea urâtã ºi vorbele nedemne), a auzului (sã nu ascultãm cântece ºi anecdote vulgare), a vanitãþii (sã ne opunem modei indecente).

Din toate acestea apare clar cã "viaþa omului pe pãmânt este o luptã" (Iob 7,1) ºi cã este necesarã o permanentã veghere, cu ajutorul lui Dumnezeu (rugãciune ºi sfintele sacramente), pentru a nu ne lãsa dominaþi de "pofta trupului" (1Tes 4,5).

Este umilitoare, dar aceasta este condiþia noastrã realã: trupul ºi sufletul se aflã totdeauna într-o luptã aprigã între ele. "în mãdularele mele se aflã o altã lege, care face rãzboi sufletului meu ºi mã face sclavul legii pãcatului care este în mãdularele mele" (Rom 7,23).

Sfântul Dominic Savio smulge din mânã gazetele primite de colegii sãi; sfântul Alois mustrã în public pe cel care vorbeºte uºuratic ºi îºi impune pocãinþã înfiorãtoare; sfântul Carol Boromeu, de tânãr se apropia de sfintele sacramente; sfântul Alfons de Liguori îºi scotea ochelarii când tatãl sãu îl ducea la teatru. Toate sunt exemple care ar trebui sã ne împingã sã folosim orice mijloc pentru a pãzi curãþia inimii ºi a simþurilor.

Castitatea conjugalã

Problemele morale cele mai serioase sunt cele care-i privesc pe soþi. Castitatea conjugalã este o datorie a tuturor soþilor creºtini ºi este o datorie bogatã în haruri ºi binecuvântãri. Dar asalturile celui rãu sunt puternice: anticon-cepþionalele ºi onanismul, divorþul ºi avorturile fac ravagii între soþii creºtini, fãrã a mai pomeni de raporturile înainte de cãsãtorie, care sunt profanare a trupurilor ºi a sufletelor acelor logodnici, sclavi mizerabili ai carnalitãþii.

"Vreau doi copii ºi nu mai mulþi". Apoi este pilula ºi alte mijloace pentru a evita noi sarcini. ªi astfel se profaneazã raporturile matrimoniale - poate timp de ani, ani care, însã, ar trebui sã simbolizeze unirea dintre Cristos ºi Bisericã (cf. Ef 5,25).

Padre Pio din Pietrelcina spunea: "Pilula" anticoncepþionalã este venitã din iad ºi cine o foloseºte comite un pãcat de moarte". ªi mai spunea: "Pentru fiecare cãsãtorie numãrul copiilor este hotãrât de Dumnezeu ºi nu de capriciul soþilor"; "Cine este pe calea divorþului este pe calea infernului". Este ºi mai rãu pentru cei care comit crima avortului.

Sã-ºi deschidã bine ochii soþii creºtini!

Profanarea sacramentului cãsãtoriei nu va fi niciodatã fãrã pedepse ºi blesteme asupra familiilor. Sã-ºi aminteascã bine de cuvintele sfântului Pavel: "Cu Dumnezeu nu se glumeºte!" (Gal 6,7).

Practicã

- Sã spunem trei Bucurã-te, Marie în cinstea fecioriei Maicii Domnului.
- Sã îndepãrtãm ºi sã distrugem orice obiect nemodest pe care l-am avea.
- Sã mortificãm bine simþurile, în chip deosebit vãzul.

Text preluat din Luna mai, luna Mariei de Stefano Maria Manelli, Editura Serafica, 2004, traducere de pr. Alois Donea, OFMConv.

12345678910111213141516171819202122232425262728293031