Luna mai, luna Fecioarei Maria

Ziua a XXVII-a - 27 mai

UMILINÞA

'Ticãlosule! - i-a strigat diavolul sfântului paroh de Ars, izbindu-l puternic de peretele camerei. Mi-ai furat 80 de mii de suflete în acest an; dacã ar mai fi patru preoþi ca tine, curând ar fi terminatã împãrãþia mea în lume!"...

Parohul de Ars era poate preotul cel mai puþin dotat ºi cel mai nepregãtit din Franþa! Admis la preoþie printr-un har special dãruit de Maica Domnului (pentru cã ºtia sã recite bine sfântul Rozariu), s-a menþinut totdeauna în umilinþa sa, conºtient cã este incapabil pe toatã linia. S-a gândit mai ales sã se roage ºi sã facã pocãinþã din toate puterile. Restul l-a fãcut Dumnezeu. ªi au fost lucruri uluitoare care au umilit iadul, neputincios în faþa acestui preot plin de umilinþã.

Este adevãrul cuvântului lui Dumnezeu: "Cine se înalþã va fi umilit; cine se umileºte va fi înãlþat" (Lc 14,11). ªi mai departe: "Dumnezeu se împotriveºte celor mândri, în schimb dãruieºte darul sãu celor smeriþi" (1Pt 3,5).

Dacã ne gândim acum la mãreþia nestinsã a Maicii Domnului, putem sã înþelegem ce abis de umilinþã a trebuit sã fie Ea, "cea înãlþatã mai presus de corurile îngerilor".

Umilinþa Maicii Domnului are cartea sa de vizitã chiar în primele pagini ale Evangheliei: "Iatã slujitoarea Domnului" (Lc 1,38), se aratã apoi la vizitarea sfintei Elisabeta, care pe drept îi strigã: "De unde mie aceasta, ca sã vinã la mine Maica Domnului meu?" (Lc 1,43); umilinþa Ei strãluceºte la naºterea lui Isus, care a avut loc într-o sãrmanã peºterã, pentru cã "pentru ei nu mai era loc la han" (Lc 2,7); se înveºmânteazã într-o adâncã tãcere ºi separare în cei 30 de ani de la Nazaret; se topeºte de batjocuri ºi ruºine pe Calvar, unde Maica Domnului este prezentã ca Mama celui condamnat.

Umilinþa Maicii Domnului este, nici mai mult nici mai puþin, proporþionatã cu înalta ei regalitate. Suprema preamãrire, pentru cã a fost cea mai adâncã umilire.

La aceastã ºcoalã trebuie sã venim pentru a învãþa umilinþa.

Voinþa de a ieºi în evidenþã

Cine ar fi avut ca Maica Domnului motiv de ieºi în evidenþã? ªi în schimb, cât de minunatã e viaþa Ei ascunsã ºi tãcutã în întreaga Evanghelie!

Noi, dimpotrivã, plini de prostie ºi plini de mizerie, cât nu dorim sã ieºim în evidenþã! Ce torturã pentru noi ºi câte resentimente, dacã ne vedem sacrificaþi, ne vedem umiliþi sau talentele noastre neapreciate, dacã suntem puºi la o parte, dacã nu ne putem afirma!

Dar pentru a deveni smeriþi, trebuie sã înfrânãm fãrã milã impulsurile secrete ºi imboldurile veninoase ale orgoliului. Aºa fãceau sfinþii.

Cine nu-ºi aminteºte de sfântul Anton de Padova, trimis s-o facã pe bucãtarul într-o micã mãnãstire pierdutã în munþii Apenini? El a mers acolo smerit ºi blând, ca totdeauna. Totuºi avea o înþelepciune minunatã ºi mai târziu a devenit învãþãtor al Bisericii.

Când sfântul Vincenþiu de Paoli auzea cã este lãudat, devenea vorbãreþ înºirând propriile defecte ºi originea sa umilã. Spunea cã este fiul unui þãran ignorant ºi incapabil. Dacã se întâmpla vreo dezordine, totdeauna vina ºi-o atribuia sieºi.

Când sfântul Pius X era lãudat pentru predicile sale inspirate rãspundea glumind: "Fleacuri, fleacuri!... Lucrul copiat nu valoreazã". Dacã sãvârºea vreo minune, fãcea semn de tãcere cu mâinile, spunând: "Este puterea cheilor sfântului Petru, nu eu. Este binecuvântarea Sfântului Pãrinte papa. Este credinþa celui care cere minunea...!

Sfânta Gemma Galgani, o datã, a ºtiut sã gãseascã mijlocul de a se umili ºi a fi umilitã. Aflând cã sosise un prelat învãþat pentru a o întreba despre fenomenele extraordinare care i se întâmplau, ea ºi-a pus pe genunchi pisoiul care umbla prin casã ºi a început sã se joace cu el, fãrã ca sã dea cea mai micã importanþã întrebãrilor puse de prelat. Acesta, dupã puþin timp, a plecat, fiind convins cã acea sãrmanã copilã este o dementã.

Acesta este chipul de a se purta al sfinþilor: sã se nimiceascã pe sine înºiºi pentru a face sã strãluceascã intactã mãreþia lui Dumnezeu care lucreazã.

"A ales ceea ce este nimic, ca sã reducã la nimic cele ce sunt, pentru ca nici un om sã nu se poatã mândri înaintea lui Dumnezeu" (1Cor 1,28-29).

Un lucru eu nu ºtiu sã-l fac...

Umilinþa zdrobeºte pe diavol. Prea umila Fecioarã Maria "zdrobeºte capul" ºarpelui infernal. Acela care a voit sã fie "asemenea cu Cel Preînalt (Is 14,14) are capul sub picioarele Aceleia care nu a voit sã fie nimic altceva decât "slujitoarea Domnului" (Lc 1,38). ªi oricine este smerit participã la puterea Neprihãnitei de a-l lovi pe diavol în cap.

Sfântul Macarie a fost unul din marii Pãrinþi ai deºertului. A trebuit sã lupte mult împotriva diavolului. într-o zi l-a vãzut venind spre el cu o furcã de foc în mânã. Sfântul Macarie imediat s-a umilit în faþa Domnului ºi furca de foc i-a cãzut din mânã diavolului. Satana a exclamat atunci cu mânie ºi urã: "Ascultã, Macarie, tu ai multe calitãþi, dar eu am ºi mai multe ca tine... Tu mãnânci puþin, eu nu mãnânc deloc; tu dormi puþin, eu nu dorm niciodatã; tu faci minuni, ºi eu fac lucruri minunate. Un singur lucru tu ºtii sã-l faci, pe care eu nu ºtiu sã-l fac: tu ºtii sã te umileºti!".

Pentru aceasta, umilinþa este o forþã nimicitoare împotriva diavolului! De aceea sfântul Francisc de Assisi ocupã în cer scaunul lui Lucifer, conform viziunii fratelui Leon. De fapt, celui ce l-a întrebat ce gândea despre sine, sfântul Francisc a rãspuns cã este fiinþa cea mai nemernicã de pe pãmânt, un vierme vrednic de dispreþ; ºi a adãugat cã harurile dãruite lui de Dumnezeu ar fi adus roade mult mai mari în oricare altul.

Aceasta este esenþa umilinþei: sã recunoaºtem cã de la noi avem doar pãcatul. Toate celelalte, tot ceea ce este bun este de la Dumnezeu (cf. 1Cor 4,7) ºi cel mai mic lucru bun pe care reuºim sã-l facem pentru viaþa veºnicã, ne este posibil numai prin harul lui Dumnezeu (Cf. 1Cor 12,3; 2Cor 3,5).

Odatã, Padre Pio din Pietrelcina a spus: "Dacã Dumnezeu ne-ar lua tot ce ne-a dat, am rãmâne cu zdrenþele noastre".

Umilinþa este înþelepciune

Sfântul Ambroziu spune cã umilinþa este "tronul înþelepciunii". De aceea, de la Maica Domnului trebuie sã cerem cu stãruinþã aceastã înþelepciune. Sã binevoiascã Ea ca s-o avem, cãci sfântul Augustin spune: "celelalte virtuþi bat la uºa inimii lui Dumnezeu, dar umilinþa o deschide".

Sã ne amintim ºi sã ne inspirãm din trei episoade din Evanghelii, cele mai expresive cât priveºte umilinþa.

Dupã pescuirea minunatã, sfântul Petru este uluit de minunea sãvârºitã de Isus ºi nu se poate opri sã se arunce în unchi în faþa lui Isus ºi sã-i spunã: "Îndepãrteazã-Te de la mine, Doamne, pentru cã sunt un om pãcãtos" (Lc 5,8). ªi Isus, în schimb, îi spune: "Tu vei fi pescar de oameni" (Lc 5,10).

Un sãrman vameº stã la intrarea în templu ºi nu îndrãzneºte nici sã-ºi ridice ochii, dar geme smerit: "Dumnezeule, ai milã de mine pãcãtosul". Isus ne asigurã cã a ieºit din templu iertat, spre deosebire de fariseul nechibzuit ºi mândru (Lc 18,9-14).

Pe Calvar, tâlharul cel bun se încredinþeazã cu umilinþã în mâinile celui nevinovat: "Isuse, aminteºte-þi de mine când vei veni în împãrãþia Ta" ºi a fost investit cu putere de har care l-a dispus într-un foarte scurt timp sã poatã intra în împãrãþia cerurilor (Lc 23,4,3). Suntem aproape tentaþi sã spunem cã ºi Isus este slab în faþa umilinþei. Ea este, într-adevãr, o cheie care deschide Inima lui Dumnezeu.

Prea smerita Fecioarã Maria sã ne dãruiascã aceastã "cheie" a Inimii lui Dumnezeu!

Practicã

- Sã citim ºi sã meditãm episoadele din sfânta Evanghelie care se referã la umilinþã. (Lc 5,1-11; 18,9-14; 23,39-43).
- Sã facem câteva acte de umilinþã pentru a ispãºi atâtea acte de mândrie.
- Sã cerem cu stãruinþã de la Maica Domnului virtutea umilinþei.

Text preluat din Luna mai, luna Mariei de Stefano Maria Manelli, Editura Serafica, 2004, traducere de pr. Alois Donea, OFMConv.

12345678910111213141516171819202122232425262728293031